UBB Cluj prima universitate din România care intra în top 500+


Printr-un comunicat remis publicatiei “Vocea Transilvaniei”, UBB Cluj informeaza ca a intrat în top 500+. Este prima universitate din România care reuseste aceasta performanta.

 

Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca este singura institutie de învătământ superior din România situată pe un loc cuprins în intervalul 501-600, din grupul celor mai bune 800 de universităti din întreaga lume. Acest clasament este cuprins în topul The Times Higher Education World University Rankings 2015-2016, din care mai fac parte, pe pozitiile 601-800, universitatile „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Universitatea din Bucuresti si Universitatea de Vest din Timisoara. Toate aceste patru institutii sunt membre ale Consortiului Universitaria.

Clasamentul The Times Higher Education World University Rankings 2015-2016 utilizează în analiză 13 criterii, cele mai importante fiind grupate în jurul a cinci indicatori principali: calitatea procesului de predare (mediul de învatare), cercetare (numărul si prestigiul publicatiilor), citările (factorul de impact), perspectiva internatională (personal, studenti si cercetare), relatia cu mediul de afaceri (transferul de cunostinte)”.

Clasarea Universitatii Babes-Bolyai pe o pozitie fruntasă nu este o surpriză. In anul 2011 s-a publicat pentru prima data o clasificare după criterii europene a universitatilor din Romania (conform unei evaluari realizate de Asociatia Universitătilor Europene). Conform acelei evaluări doar 12 institutii de invătământ superior au intrat în prima categorie, printre care si Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. Mai tarziu, în 2013, UBB a intrat în topul Shanghai a celor mai prestigioase universitati din lume (pentru domeniul matematică, unde institutia de invătămant superior din Cluj a ocupat pozitia 102 in lume).